Clasificarea după Shultes în 1970

Diferențele între speciile de canabis. Clasificarea după Shultes în 1970.

Canabis Sativa

Este o plantă înaltă, de obicei între 250-330 cm. Frunzele sunt lungi și subțiri de o culoare verde deschis. Varietățile mai apropriați de Ecuator au mai mulți pigmenți galbeni care le protejează de lumina intensă a soarelui. Bobocii sunt lungi și subțiri și își schimbă culoarea în roșu când ajung la maturitate în climat cald. În climatul răcoros, bobocii pot ajunge la o culoare ușor violetă. Plata de sativa miroase dulceag, de fructe iar fumul degajat nu este puternic sau înecăcios. Este o sursă bună pentru fibre folosite în diferite industrii și are un conținut de THC mediu (substanța psihosomatică care le dă senzația de "High" celor ce o fumează. Sunt fumate frunzele iar partea cea mai apreciată este vârful plantei.

Canabis Indica

Această specie se găsește abundent în India, Orientul Apropriat și Mijlociu, Asia Centrală și în special în Afganistan, Kașmir și Pakistan. Este o plantă scurtă, în mod obișnuit între 100-200 cm. Frunzele sunt scurte și groase, de o culoare verde închis care uneori are nuanțe de violet. Pe măsură ce ajunge la maturitate, frunzele devin tot mai violete. Are un miros puternic "puturos" iar fumul este gros și înecăcios ce provoacă tuse în momentul inhalării. Indica este sursa tradițională din care se face hașișul.

Canabis Ruderalis

Există în prezent o dezbatere largă asupra acestei varietăți de canabis ce se găsește în Rusia, Polonia și alte țări est europene. Clasificarea inițială a fost făcută după formațiile bobocilor cu semințe. Plata este de obicei între 120-200 cm cu un nivel scăzut de THC, mult mai puțin decât indica și sativa.

Într-un articol ulterior vom prezenta și noua viziune propusă referitor la (re)clasificarea canabisului precum și explicațiile de rigoare